Tomnatic

Octombrie 29, 2009

Seara. Nimic deosebit in legatura cu ziua de astazi, poate doar faptul ca acum e seara. Cum ne e datina, ne intalnim in carciuma noastra improvizata in aer liber, cu o banca de lemn si fara crasmarita. Ca de obicei, eu si Tanche suntem primii acolo, pe Gadar il paleste foamea incontrolabil si trebuie sa manance ca sa aiba energie mai apoi sa iasa cu noi.
Nu discutam niciodata aceleasi subiecte. Poate doar unul, care ni s-a parut amuzant data trecuta si merita amintit. Si dezvoltat. Incepem mereu cu nimicuri, pana se duce spuma. Involuntar, ajungem la cate o problema, a fiecaruia in parte si o analizam. De atata timp cat ne cunoastem, incepem sa cunoastem tenebrele fiecarui coridor mintal al celui de langa si nu rareori ghicesc ce vrea sa-mi spuna. Nu rareori ghiceste ce vreau sa ii spun. Exploram labirintul spiritual al trairilor ce ne alcatuiesc cotidianul mergand pe ideea ca sunt doar varful aisbergului. Ceea ce sta la baza lui este considerat in ziua de astazi ca fiind demodat. Clasic. Nu isi are locul. Optimismul ne indeamna spre o cugetare ulterioara, dar optimismul in sine e doar o alternativa subiectiva. Asa cum e si pesimismul. Overrated and overused. Realismul e acum la putere. Realismul de a accepta ca probabil povestile de dragoste se termina repede oricat de mult ai incerca, ca speranta ta spre o viata mult superioara celei de acum e doar o adiere musonica ce vine si pleaca la intervale regulate, ceea ce ai vrea sa simti si ceea ce simti se bat cap in cap datorita complexitatii ce ne-o creem singuri, ca singuratatea e unul din cele mai sigure lucruri in viata si atata timp cat nu vrei sa recunosti asta traiesti „in denial”. Realismul, in sine, e un concept de cacat. Cum se bazeaza pe realitate si deci gandirea in realitate, simtirea in realitate si viata individului in realitatea actuala deducem ca realitatea in care ne aflam e in mod clar una care nu o vrem.
Dar creierul uman nu se poate ingradi doar in realitate. Daca ar fi asa, probabil ca m-as fi aruncat in fata trenului demult. Exista si suprarealism. Exista si gandire fara logica. Exista subiectivism. Sigur, exista si contrariile lor, dar nu se pot incadra in realism. De ce sa fiu realist daca asta ar insemna sa fiu un om nefericit? Fericirea proprie este cel mai important sentiment care trebuie sa existe in sufletul unui individ si e mult presus iubirii. Cu toate astea, trebuiesc trasate niste linii imaginare asupra domeniului in care poate activa dorinta de implinire, deoarece daca ai obtinut acest sentiment prin uciderea sentimentului omolog din cadrul altcuiva deja esti realist. Realismul ucide trairile. Bunul simt nu isi are loc in realitate. Faptul ca tu crezi ca il detii, dar te folosesti de partea ta negativa pentru a te simti bine nu inseamna decat ca iti lipseste puterea de a te implini de unul singur, implinirea ta devine una artificiala bazata pe o idee si o morala false, esti implinit in ochii altora si te face sa te simti bine pe moment, nerealizand faptul ca atunci cand ai sa fii din nou singur nu o sa vezi in tine decat o epava de trairi euforice, induse de-a lungul timpului de diferiti stimulenti artificiali care dispar la fel de repede ca si falsa ta impresie.
Mi-a zis cineva odata ca-s un om realizat. Un om realizat in mintea mea e un om care e multumit cu sine de ceea ce este si a devenit combinat cu gandurile celorlalti si posibilitatea lor de a vedea in el un model. Si aici ma refer la cei care conteaza pentru mine, ca si oameni.Prima parte, obiectiva, a doua, subiectiva. Un model nu stiu daca sunt pentru cei apropiati, presupun ca intotdeauna ai ce invata de la cel de langa tine, dar prima parte, cea obiectiva, gandul ca eu sunt un om realizat nu e nici pe departe complet. Imi cunosc capacitatile si in mod sigur stiu ca nu le-am folosit nici macar in proportie de 10%. Cum te poti considera realizat atata timp cat iti stii capabilitatile dar nu le-ai folosit la maxim? Nu, mai e pana acolo.
Emotionalul a ocupat dintotdeauna locuri fruntase in mine. Odata ce m-am asigurat ca persoana caruia i-l dezvalui poate intelege ceea ce simt si cred, l-am lasat sa iasa la iveala incetul cu incetul. Si nimeni nu a regretat asta, fiindca undeva in coltul mintii lor stiu ca sunt privilegiati. Exista foarte putine, foarte, foarte putine persoane carora ma exteriorizez complet si in mod sigur printre ele nu se numara cele de sex feminin pentru simplul fapt ca nu pot intelege. Nu am cunoscut pana acum nici una care sa ma poata asculta, intelege si sfatui asa cum o fac colegii de tejghea. Imi pare rau, asta e adevarul. Logica feminina are intotdeauna o tendinta spre lipsa de logica si o baza solida, instabilitate si deviere spre avantajele proprii.
Asa ca stimati colegi/colege de tejghea prefer suprarealismul meu decat realitatea voastra.
Al vostru, kOoDoO. (sau Kache!).

Later Edit : Si o piesa mai faina,  ca sa nu deveniti chitre. Poate va place mai mult decat ceea ce am scris.

2 Răspunsuri to “Tomnatic”

  1. d3vilbabe Says:

    tot n-a comentat nimeni?:))) hai ca ma apuc eu sa o fac, sa nu te simti prost : e faina melodia :))) glumesc. te prinsesesi,nu?:)
    o luam pe puncte? hai sa o luam pe idei…de fapt, fiecare o ia cum vrea, doar exprimam :
    e si normal ca alaturi de oamenii pe care ii cunosti de ani sa te simti deschis si sa stie sa-ti dea un sfat bun, atunci cand trebuie. e si mai normal sa nu simti asta alaturi de persoanele feminine. sunteti facuti din material diferit, n-aveti cum gandi la fel, fiecare are punctul lui de vedere si pozitia lui in a privi lucrurile. s-ar putea ca si acei prieteni vechi sa fie la fel insa, dupa atata timp petrecut impreuna, sa stie ce sfat ti-ar prinde tie bine, chit ca la ei nu ar functiona. pe acelasi principiu functioneaa si cuplurile batrane. sa va invit la prty-ul gay?:)) (replica in plus pentru a nu dezminte ideea ca sunt rautacioasa:)) )
    mno, si daca tot suntem pe principiul „hai sa fim rautacioasa” n-am s-o fac, da’ am sa fiu realista. lucru care difera de supra-realism, cum bine ai observat : ideea de „nu ma intelege nimeni pentru ca nu vreau eu” o are absolut toata lumea, si e mai usor de observat la adolescenti, pen’ ca sunt mai emotivi si mai usor de ghicit. nu, daca te simteai special, desi cred ca nu o faceai, nu esti. doar ca, uneori, si-atentie, asta o spune o realista/pesimista – uneori e bine sa risti. prin analogie, ajungem tot la colegi – nici ei nu te ascultau/intelegeau/sfatui asa, la inceput, inainte sa te deschizi.
    dupa logica ta, un om e realizat cand e multumit de sine. da’ om fiind, o sa-si doreasca intotdeauna mai mult. deci n-o sa fie niciodata un om realizat. acum, ce ai vazut tu si ti s-a parut realizat, au fost doar oameni care se complaceau. nu, daca stai sa-i cauti la bani marunti si sa-i faci sa se deschida total, au sa-ti spuna cel putin un lucru de care nu sunt multumiti. asa sunt oamenii, n-avem ce le face.
    si totusi, tind sa spun ca oamenii „supra-realisti” sunt , uneori, mai fericiti decat cei care reusesc sa vada lumea doar in alb si negru. ba nu tind, sunt sigura. felicitari, daca urmezi drumul si ajungi la stadiul de complacere, ai sa fii fericit. ce-si poate dori mai mult un om decat norisori roz si ingerasi cantand la harpe? 🙂

  2. d3vilbabe Says:

    dude, ce mult am scris:)))


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: