Pur

Februarie 1, 2010

Pe modul „lucruri de facut azi : 1. Trezirea 2. Supravietuieste 3. Meri inapoi in pat” sa incercam sa punem putin imaginatia in functiune, fiindca deja simt ca incep sa i se impaienjeneasca rotitele si sa se caleze motorul. E vorba de lucruri ce ma distreaza momentan si nu-ti solicita prea mult gandirea, cat miscarea fizica. Sigur, in orice miscare fizica poti implica si gandirea, dar what the fuck is the use daca o duci bine si asa. Lenea, mama tuturor ranitilor. Asa ca dezbraca-te, vreau sa iti vorbesc.

Bolind, pe patul de moarte, cu fruntea asudata dadu ultimele sfaturi fiului sau; era obosit, prea obosit chiar si sa vorbeasca, dar simtea ca vorbele sale erau cel mai important adevar acum, caci tot ce faci in viata asta se rezuma la cateva cuvinte cheie ce speri sa fie retinute de cel caruia i le impartasesti. (n.b. daca-ti amintesti ce gandeai aseara sa scrii candva, ca acum vaz’ ca ma pandeste lapsusu’ mai ceva ca un pedofil gradinitele).
Era ultimul pur, caci nu mai existau altii de o intreaga generatie, iar asta ii manca inima pe dinauntru, gandul de a nu sti ce va urma parca il tinea din eliberarea mortii. De fiecare data cand il vizita se zbatea si urla „NU!” stiind totusi in sinea lui ca e doar un nu temporar si nu mai poate fi indelungit pentru mult timp. In vremea lui nu existau grijile de acum si nici diviziunile de acum, aveau alte griji, poate nu asa mari. Cel putin aveau siguranta ca isi vor putea creste copiii. Sau asa credeau, asa le-a fost insuflat, indoctrinat si li se parea natural. Cine ar fi crezut ca vor fi separati, rupti unul de celalalt prin propriile lor dorinte materializate in forma fizica, devenind astfel dezgustatori unii pentru ceilalti?
Prea mult timp. Prea mult timp a trecut de atunci, iar acum timpul se pare ca este singurul lucru de care are nevoie si nu-l poate avea. In van incercarile de reconciliere. In van umilinta singurului pur de a aduce linistea. Lumea era clar divizata in ei si ei. Ca matasea si metalul se asemanau. De acolo si numele. Dorise altceva progeniturilor sale. Dar stiindu-si propriile puteri si dorinte, din ce in ce mai tare il ingreuna gandul. Cu asemenea conducatori, nu va exista niciodata linistea ce potolea inainte orice suflet intinat. Si-ar fi dorit atunci sa nu se fi nascut deloc. Sa nu fi avut acei parinti, ci oricare altii de natura mai slaba. Sa nu fi trecut prin experientele ce l-au facut asa cum este acum, fiindca trasaturile sale cele mai metalice erau intr-unul, iar cele matasoase in celalalt si ar fi dorit in momente de acest gen sa-si fi bagat un cutit drept in piept acum mult timp in urma. Consolarea inutila ii veni atunci in minte…daca nu erau ei, ar fi fost altii. Inutil, nu-i indeajuns, gandul asta e la fel de irosit ca si gandul la gand.
Nu e timp, am pierdut atata timp pe inutilitati materiale si prostii de rutina, refuzat atatia oameni buni, iertat atatia oameni rai, facut bine si rau, cu scopul de a…de a ce? Orice ai face nu-ti poti cumpara timpul si am atatea de spus, atatea de spus…atatea de facut, atatia de iertat, atatea regrete, dar sa ma odihnesc acum, trebuie sa ma odihnesc. E si maine o zi in care pot muri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: